PNR, primul partid din România care are rețea proprie de socializare similară cu Facebook
Partidul Noua Românie se poate mândri că este primul partid din România care are propria rețea de socializare internă, aproape identică cu Facebook. La rețea au acces doar membrii care se înscriu în partid. Înscrierea în PNR politică se face doar online, iar completarea formularului durează doar două minute.
Partidul Noua Românie revoluționează politica din România. În timp ce partidele deja existente au rămas undeva în era comunistă din punct de vedere al comunicării interne și cu electoratul, Partidul Noua Românie, încă de la înființare vine cu ceva inovativ menit să schimbe radical modul de a face politică.
PNR ține pasul cu tehnologia modernă și pune la dispoziția românilor care vor să se înscrie în partid, propria rețea de socializare, aproape identică cu Facebook.
După ce devii membru al partidului, formularul online se transformă automat în cont pe rețeaua de socializare internă. Unde, poți socializa, comunica, interacționa cu toți membrii, fără a fi nevoie să îi adaugi în lista de prieteni.
Cine ar fi crezut că în România va apărea primul partid care are propria rețea de socializare.
Așadar, doi iepuri dintr-o lovitură, și tineri și moderni, cu propria rețea de socializare, unde membrii pot discuta liber despre orice, pot posta comentarii pe wall, pot trimite mesaje altor membri, și pot da share la orice link. Au libertate de exprimare și își pot prezenta în văzul tuturor membrilor, ideile pentru a reforma și moderniza România.
”Rețeaua de socializare a Partidului Noua Românie, prima de acest fel din țară, are rolul de a îmbina utilul cu plăcutul. Tinerii din ziua de azi, și nu numai, stau foarte mult pe rețelele de socializare. Ca să le poți capta atenția și să le stârnești interesul de a se implica în schimbarea României, trebuie să le oferi un mediu similar unde ei să poată socializa în voie, să se simtă liberi. Această rețea rezolvă atât problema comunicării între membri, în timp real, cât și pe cea a transmiterii de mesaje instant pentru toți membrii, legat de acțiunile pe care le întreprindem ca și partid. Această rețea face din PNR cel mai modern și cel mai de viitor partid din România. Așa că invit pe toți românii să se înscrie în acest nou proiect politic și să punem țara la cale pe rețeaua de socializare”, a declarat Sebastian Popescu, Președintele PNR.
Dacă luăm în calcul impactul uriaș al facebook pe plan mondial, care a dus la schimbarea de regimuri politice chiar și în țări cu dictatură de 30 de ani, și chiar la alegerea unui nou președinte în România, noul partid are toate șansele să dea lovitura în România.