Satu Mare intră în echipa Noua Românie.S-a înfiinţat Organizaţia PNR Satu Mare

 

 

Noua Românie a înfiinţat azi, 14 septembrie 2016, la Satu Mare, cea de-a 20-a Organizaţie locală. PNR prinde astfel contur şi în judeţul Satu Mare.

Cu trei luni înainte de alegerile parlamentare, Noua Românie mai face un pas important în dezvoltarea proiectului: înfiinţarea Organizaţiei PNR Satu Mare.

Graţie implicării lui Andrei Paşca şi a echipei inimoase de la Satu Mare, azi s-a atins pragul minim de 30 de membri cu domiciliul în municipiul Satu Mare, prevăzut de Articolul 15 din Statutul PNR.

Prima Adunare Orăşenească a PNR Satu Mare, în cadrul căreia se va alege Preşedintele şi componenţa Biroului Executiv Local, a fost convocată pentru data de 1 octombrie 2016.

La Adunarea Orăşenească vor participa toţi membri înscrişi până la data de 30 septembrie. Fiecare din membri prezenţi la Adunare vor avea drept de vot şi drept de candidatură pentru una din cele şapte funcţii care formează Biroul Executiv Local: Preşedinte, Vicepreşedinte, Secretar General, Trezorier şi trei membri ai Adunării Orăşeneşti.

Preşedintele Noua Românie, Sebastian Popescu felicită colegii de la Satu Mare pentru implicare şi declară că este nerăbdător să îi cunoască pe 1 octombrie.

“Noua Românie are de azi Organizaţie la Satu Mare graţie implicării locale a membrilor. Andrei Paşca a fost vârful de lance care a pus umărul la atragerea de noi membri dornici de schimbare. Le mulţumesc, sincer tuturor colegilor de la Satu Mare pentru implicare şi sunt nerăbdător să ne cunoaştem. Va fi prima mea vizită în municipiul Satu Mare“, a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

În prezent, Noua România are 20 Organizaţii Locale înfiinţate: Ploieşti, Constanţa, Timişoara, Sectorul 3, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Deva, Sectorul 4, Sectorul 1, Bălceşti, Cluj Napoca, Marea Britanie, Spania, Sectorul 6, Sectorul 2, Braşov, Germania şi Satu Mare.