În fiecare oră un român se înscrie în Partidul Noua Românie – VIDEO

Veşti incredibil de bune pentru primul şi singurul proiect politic curat din România. În primele 14 zile de la lansare, bilanţul indică faptul că în fiecare oră, un român se înscrie în Partidul Noua Românie.

Lansat în mod oficial la 1 septembrie, PNR începe să facă valuri în mediul online din România.

Românii se înscriu în număr masiv în Partidul Noua Românie, primul partid înfiinţat de tineri neafiliaţi politic, şi unde traseiştii politici nu sunt acceptaţi.

În mod incredibil, de la lansarea oficială, în fiecare oră, un român se înscrie de bună voie în Partidul Noua Românie.

Acest lucru a luat prin surprindere pe cei patru membri fondatori ai Partidului Noua Românie. Niciunul dintre cei patru nu se aşteptau ca acest nou partid să aibă un impact atât de puternic în rândul românilor, într-un timp atât de scurt, de doar 14 zile.

Şi pentru că îşi doresc să pună umărul la dezvoltarea acestui proiect politic, românii se înscriu zilnic în PNR.

Şi nu doar românii din ţară se înscriu în partid. Deşi sunt departe de ţară, românii din Diaspora au aflat de înfiinţarea Partidului Noua Românie şi au decis să se înscrie această nouă formaţiune politică cu gândul şi cu speranţa că de astă dată cineva va face ceva şi pentru românii aflaţi departe de casă, dar şi pentru cei de acasă.

Românii îşi pun speranţa în acest nou partid politic curat, întrucât nu mai au niciun fel de încredere în actuala clasă politică şi nici în actualul Preşedinte al României.

Faptul că Partidul Noua Românie nu acceptă traseişti politici, este un motiv extrem de important care determină românii să se înscrie în PNR.

Dacă la 1 septembrie, pagina de facebook a PNR număra aproximativ 100 de like-uri, acum se apropie cu paşi repezi de 1000 de like-uri, venite în mod natural.

Postările de pe pagina de facebook înregistrează sute de like-uri, distribuiri şi zeci de comentarii.

Primul promo al Partidului Noua Românie realizat pentru campania de înscriere în partid, a devenit viral pe facebook. În doar 24 de ore de la postarea pe facebook, videoclipul are peste 3400 de vizualizări şi peste 147 de distribuiri.

Dacă ai minim 18 ani, nu ești membru al altui partid politic și dorești să construim împreună o Nouă Românie, te poți înscrie în PNR pe site-ul oficial.

Înscrierea în Partidul Noua Românie se face exclusiv online, prin completarea formularului electronic aflat pe site-ul www.partidulnouaromanie.ro.

Completarea formularului de înscriere în PNR durează doar două minute și presupune introducerea datelor personale precum: nume, prenume, CNP, adresa de domiciliu, numărul de telefon și adresa de-email, cât și o fotografie recentă. În cel mai scurt timp cu putință de la trimiterea formularului de înscriere în partid, un reprezentant al PNR va contacta telefonic fiecare persoană înscrisă pentru a verifica informațiile. În cazul în care persoana care a trimis formularul de înscriere are o recomandare din partea unui membru PNR, aprobarea înscrierii în partid se face în aceeași zi.

Dacă doriți să deveniți membru al Partidului Noua Românie dar nu aveți nicio recomandare din partea unui membru al partidului, puteți completa formularul de înscriere, precizând că nu vă recomandă nimeni. În acest caz se va urma o procedură de verificare a informațiilor, iar aprobarea în PNR se va face în cel mult trei zile de la trimiterea cererii de înscriere în partid.

Indiferent dacă se acceptă sau nu cererea de înscriere în PNR, toate persoanele care au completat formularul, vor primi prin e-mail, o notificare oficială din partea Partidului Noua Românie.

După ce s-a aprobat înscrierea în PNR, formularul online devine un cont de socializare pe rețeaua internă a partidului. Partidul Noua Românie este primul partid din România care deține rețea proprie de socializare, aproape identică cu facebook. Rolul acestei rețele interne de socializare este de a comunica în timp real cu toți membrii PNR, iar aceștia să poată socializa unii cu alții, să se cunoască și să lege prietenii, indiferent de localitate.

Partidul Noua Românie supune un NU răspicat traseiștilor politici.

Nu pot deveni membri ai Partidului Noua Românie, cei care sunt în prezent membri ai altor partide politice, foști sau actuali: deputați, senatori, europarlamentari, secretari de stat, miniștri, primari, consilieri locali, consilieri județeni, sau Președinți de Consilii Județene.

Odată înscris în partid, membrul trebuie să respecte statutul și programul politic și să se supună regulilor interne ale PNR.

Toți membrii acceptați în PNR trebuie să plătească lunar, o cotizație de 5 lei, în contul bancar al Partidului Noua Românie.

Toate plățile, fie că este vorba de cotizații sau donații, se fac exclusiv prin bancă pentru o transparență totală.

Partidul Noua Românie a fost înființat de Sebastian Popescu, Dan Truția, Cosmin Grancea și Cristian Drăghiceanu cu unicul scop de a oferi românilor o alternativă reală la actuala clasă politică. Cei patru membrii fondatori ai PNR își doresc, ca alături de români, să schimbe în mod real și cât mai rapid, România.

Române, fii parte a adevăratei schimbări, implică-te pentru ca împreună să construim o Nouă Românie!