PNR cere înăsprirea pedepselor pentru faptele de corupţie şi recuperarea integrală a prejudiciilor

Partidul Noua Românie solicită parlamentarilor să înăsprească pedepsele pentru faptele de corupţie cât şi pentru cele comise cu violenţă şi recuperarea integrală a prejudiciilor. În plus, PNR solicită Parlamentului şi Guvernului României, măsuri de prevenire a actelor de corupţie.

Partidul Noua Românie are toleranţă zero pentru faptele de corupţie cât şi pentru cele comise cu violenţă. PNR nu este de acord cu reducerea pedepselor pentru faptele de corupţie. 

"PNR se opune modificărilor legislative care reduc pedepsele pentru faptele de coruţie cât şi pentru cele care vizează acte de violenţă fizică la adresa altor persoane. PNR nu tolerează actele de corupţie şi nici pe cele antisociale care prezintă pericol public pentru societate. Parlamentul trebuie să crească pedepsele pentru cei care comit fapte de corupţie, crime, agresiuni fizice şi/sau violuri. Cei care comit astfel de fapte trebuiesc pedepsiţi exemplar şi reeducaţi pentru a nu recidiva. Închisoarea trebuie văzută ca un mjloc de reeducare şi nu doar ca o pedeapsă şi atât. Însă nici nu putem fi blânzi cu cei care fură şi comit lucruri grave în societate. PNR propune dublarea măsurilor pentru corupţie şi recuperarea integrală a prejudiciului. În cazul în care făptuitorul este de acord să plătească integral prejudiciul, legiuitorul poate să prevadă o măsură mai blândă şi judecătorul să-i aplice o măsură privativă de libertate cu suspendare sau la domiciliu. În caz de recidivă, pedeapsa să fie de două ori mai aspră. Pentru crimă, PNR cere înschisoare pe viaţă pentru cei care comit astfel de fapte grave care duc la moartea unui om", a declarat Preşedintele PNR, Sebastian Popescu.

Partidul Noua Românie solicită Parlamentului şi Guvernului României, măsuri de prevenire a actelor de corupţie prin instituţiile de control aflate în strucura de organizare adminsitrativă a statului român. Dacă măsurile de control preventiv ar fi efectuate permanent, faptele de corupţie s-ar diminua considerabil şi astfel bugetul de stat nu mai este păgubit prin diverse metode.

Partidul Noua Românie, fondat în 17 iunie 2015 de către Sebastian Popescu, Cosmin Grancea, Dan Iulian Truţia şi Cristian Drăghiceanu, tineri care nu au mai fost membri în alte partide, este singura formaţiune politică care nu acceptă traseişti politici în rândurile sale şi nici membri ai altor partide.

Te poţi alătura echipei PNR doar dacă ai minim 18 ani împliniţi şi eşti de acord cu Statutul şi Programul Politic al PNR.