PNR se opune pactului ONU pentru migraţie. Documentul încalcă Constituţia României

Partidul Noua Românie denunţă pactul ONU pentru migraţiune, semnat ieri, la Marrakech în Maroc, de către România alături de 150 de state.

Acest pact încalcă Constituţia României care prevede la  Articolul 3 alineatul (4) faptul că “Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.

Acest document nu poate fi asumat de Guvernul României fără o consultare populară prin referendum sau prin adoptarea unei decizii în Parlamentul României.

Pactul ONU pentru migraţie încalcă suveranitatea statului român întrucât autorităţile române nu mai pot decide unilateral în privinţa acceptării de migranţi, este de părere Preşedintele PNR.

Statul român trebuie să fie suveran pe deciziile cu privire la securitatea graniţelor sale şi cu privire la acordarea cetăţeniei unui migrant. Practic acest pact desfiinţează suveranitatea naţională ceea ce este inadmisibil. De asemenea nu este permisă îngrădirea libertăţii de exprimare prin interzicerea mass media să relateze ştiri în ton negative despre migranţi şi migraţie. PNR nu va susţine niciodată un astfel de document care încalcă Constituţia României şi în consecinţă vom face demersurile legale pentru ca România să denunţe acest document interguvernamental”, a declarat Preşedintele PNR, Sebastian Popescu.

România a fost reprezentată la reuniunea ONU de la Marrakech  de către ambasadoarea României în Maroc, Daniela Brândușa Băzăvan.

Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Estonia, Letonia, Elveţia, Australia, Israel, Republica Dominicană şi SUA nu au fost prezente la Marrakech, nefiind de accord cu pactul ONU pentru migraţie.