PNR cere Avocatului Poporului să conteste la CCR, Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost adoptat Codul Administrativ

Partidul Noua Românie solicită Avocatului Poporului, să conteste la Curtea Constituţională a României, Ordonanţa de Urgenţă, adoptată marţi, de Guvernul Dăncilă, pentru intrarea în vigoare a legii Codului Administrativ.

PNR îşi întemeiază solicitarea către Avocatul Poporului, pe două elemente principale. Codul Administrativ conţine elemente de neconstituţionalitate constatate de ja de către CCR şi care nu au fost eliminate din proiectul de lege. Dată fiind complexitatea acestui cod administrativ, este necesară adoptarea legii în Parlament, cu aportul tuturor parlamentarilor pentru ca acest act normativ să îşi atingă obiectivele.

"Consider că Primul Ministru al României a greşit când a ales să adopte OUG pentru Codul Administrativ. Această lege nu trebuie să fie adoptată pe repede înaint,e în condiţiile în care peste 600 de articole şi unele prevederi sunt neconstituţionale. Legea trebuie dezbătută şi aprobată în Parlamentul României. PNR nu este de acord cu pensiile speciale acordate aleşilor locali. Să terminăm odată cu pensiile speciale. Nimeni nu este mai special decât altul. Hai să nu mai învrăjbim românii între ei şi să nu îi favorizăm doar pe unii, iar pe majoritatea îi umilim şi defavorizăm. De aceea, PNR cere în mod public, Avocatului Poporului să sesizeze CCR şi să blocheze astfel intrarea în vigoare a Codului Administrativ", a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

În prezent, PNR are 38 de Organizaţii Locale înfiinţate, şase sunt în Bucureşti, şase în Diaspora: Marea Britanie, Spania, Italia, Germania, Belgia şi Canada, iar  26 în marile oraşe din ţară: Ploieşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Craiova, Galaţi, Bacău, Piatra Neamţ, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Reşiţa, Tîrgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Suceava, Vatra Dornei, Bălceşti, Braşov, Satu Mare, Baia Mare, Sibiu, Băile Olăneşti, Buzău, Tulcea, Piteşti şi Arad.

Dacă ai minim 18 ani şi vrei să pui umărul la schimbrea lucrurilor în România, vino în echipa PNR.

Completează formularul de înscriere în PNR şi transformă vorbele în fapte reale şi contribuie la contrucţia unei Noi Românii.

Poţi să te înscrii în Partidul Noua Românie, completând aici formularul online.

Pe site-ul oficial al Noua Românie puteți citi Statul și Programul Politic, www.partidulnouaromanie.ro.

Urmărește pe facebook activitatea Noua Românie.