Votul prin corespondență, modalitatea ”legală” prin care PNL și PSD vor frauda votul din Diaspora
Votul prin corespondență adoptat miercuri, de Camera Deputaților, în calitate de for de decizional, încalcă Constituția Românie, întrucât nu asigură secretul votului, și reprezintă o portiță ”legală” prin care PNL și PSD, pot frauda votul din Diaspora, în favoarea lor.
Votul prin corespondență a fost votat de PNL și PSD prin încălcarea cu bună știință a Constituției României. Cele două partide au adoptat acest proiect de lege care este neconstituțional, doar din motive pur electorale. PNL a promis românilor din Diaspora această lege a votului prin corespondență, iar dacă nu se adopta, pierdea susținerea românilor din afara granițelor țării. Iar PSD a fost de acord cu proiectul doar pentru a nu se pune ”rău” din nou, cu Diaspora.
Articolul 62 din Constituția României prevede la alin (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
Așadar au votat cu bună știință, o lege care încalcă secretul votului, întrucât, buletinul de vot trimis unei secții de votare, prin corespondență de către un cetățean român aflat în afara granițelor țării, va fi desigilat de o comisie electorală, iar membrii comisiei vor vedea cu cine a votat acel cetățean. Lucru interzis prin Constituție.
”Din motive pur electorale, ca să aibă de partea lor voturile din Diaspora, PNL și PSD au votat o lege care încalcă Constituția României. Votul prin corespondență nu asigură secretul votului, așa cum scrie în Constituție. Deși recunosc acest lucru, cele două mari partide care acum conduc România, au adoptat legea doar pentru a nu-și pune în cap Diaspora. Nu s-au gândit nicio secundă la acest proiect ca o măsură reală de facilitare a votului în Diaspora. Și-au făcut doar calcule electorale de frică să nu se supere pe ei românii din Diaspora și să se repete ”fenomenul Iohannis”. Pe lângă încălcarea secretului votului, prin acest proiect de lege, se crează oportunități ”legale”, de fraudare masivă a votului transmis prin corespondență.Din păcate acest proiect de lege a fost făcut pe genunchi, pe repede înainte, și consecințele negative se vor vedea la alegerile din 2016. Prin acest proiect de lege se va aplica din plin zicala ”nu contează câți votează, ci contează cine numără și pentru cine numără”. Noua Românie nu se opune acestui proiect de lege ci doar atrage atenția asupra faptului că este nefuncțional și neconstituțional. Votul electronic sau creșterea numărului de secții de vot, erau măsuri mult mai practice, legale și transparente pentru ca un număr cât mai mare de români aflați în Diaspora, să își poată exercita dreptul de vot. Din aceste considerente îndemn românii din Diaspora să aleagă să-și exprime votul în secțiile de votare pentru a fi siguri că votul lor merge unde au decis ei, nu alții. PNR va solicita Guvernului să dubleze secțiile de votare din Diaspora pentru a facilita în acest fel, exprimarea votului de către românii aflați în afara granițelor țării”, a declarat Sebastian Popescu, președintele PNR.
Faptul că acest proiect de lege a fost făcut cu dedicație, special, doar pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2016, ridică mari semne de întrebare. De ce nu au făcut un singur proiect de lege care să se aplice identic și pentru parlamentare și pentru europarlamentare și prezidențiale. De ce să fie nevoie de altă lege pentru restul alegerilor?!
Procedura de vot prin corespondență este una greoaie, birocratică care vor pune pe drumuri românii din Diaspora care vor să utilizeze de această cale de a vota.
Nimeni nu poate garanta unui român din Diaspora că votul său a ajuns în contul partidului pe care el l-a votat. Românului nu i se oferă nicio dovadă a faptului că cel care i-a deschis plicul a pus votul unde trebuie și nu i l-a fraudat, fie prin invalidare, fie prin eliminare.
În plus, va fi nevoie de mai multe ordonanţe de urgenţă pentru ca această lege să se aplice. Din păcate, această lege e o nouă păcăleală marca PNL+PSD, la adresa românilor din Diaspora.