Sebastian Popescu cere Senatului României să respingă de urgenţă, legea privind autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc

Preşedintele Partidului Noua Românie solicită în mod public, Senatului României să respingă în regim de urgenţă, legea depusă de UDMR cu privire la acordarea autonomiei aşa-numitului "Ţinut Secuiesc". Legea a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor.

"În plină stare de urgenţă, când atenţa românilor este dirijată către pandemia de coronavirus, aleşii neamului adoptă tacit un proiect de lege care încalcă Constituţia României. Nu ai cum să adopţi un astfel de proiect de lege. Nu există niciun Ţinut Secuiesc şi nicio localitate, judeţ sau regiune nu va avea autonomie, alta decât cea din prezent şi care corespunde Constituţiei României. Sunt extrem de dezamăgit de faptul că deputaţii au tratat cu indiferenţă un astfel de proiect de lege şi nu l-au respins în Camera Deputaţilor şi astfel s-a ajuns la adoptarea tacită a acestuia. Solicit Senatului României să respingă de îndată acest proiect de lege profund neconstituţional. România este un stat naţional, suveran şi indivizibil şi aşa va rămâne", a declarat Preşedintele PNR.

Proiectul de lege adoptat tacit de Camera Deputaţilor, fără dezbatere şi vot în plen, a fost trimis la Senat în calitate de for decizional. 

Dacă proiectul de lege ar fi adoptat de Senat şi promulgat de Preşedintele României, Ţinutul Secuiesc devine stat în stat cu Preşedinte, Parlament şi strucutri separate de România.