S-a înfiinţat Organizaţia PNR Brăila

Partidul Noua Românie a înfiinat azi, 11 noiembrie 2020, Organizaţia Locală în Municipiul Brăila. Marius Bereandă, candidatul PNR la Camera Deputaţilor, a fost numit în funcţia de Preşedinte interimar al Organizaţiei PNR Brăila.

Biroul Executiv Naţional al PNR, cu unanimitate de voturi, a dispus înfiinţarea Organizaţiei PNR Brăila şi numirea lui Marius Bereandă în funcţia de Preşedinte.

Marius Bereandă va conduce Organizaţia Locală până în luna februarie 2021 când vor avea loc alegeri interne pentru noua conducere a PNR Brăila.

PNR Brăila este prima structură locală înfiinţată de Partidul Noua Românie în judeţul Brăila. PNR Brăila este cea de-a 41-a Organizaţie Locală a PNR şi cea de-a treia înfiinţată în anul 2020.

Şase din cele 41 de Organizaţii Locale ale PNR se află în Bucureşti, şase în Diaspora: Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Belgia şi Canada şi 28 în marile oraşe: Ploieşti, Constanţa, Timişoara, Craiova, Iaşi, Galaţi, Tulcea, Bălceşti, Băile Olăneşti, Deva, Braşov, Sibiu, Satu Mare, Arad, Oradea, Baia Mare, Tîrgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa, Buzău, Suceava, Vatra Dornei, Bacău, Cluj Napoca, Piatra Neamţ, Piteşti, Alexandru Ioan Cuza, Botoşani şi Brăila.