PNR solicită TVR să dea în judecată EBU și să se retragă de la Eurovision. România nu e bătaia de joc a nimănui

Președintele Partidului Noua Românie a transmis azi, TVR, o scrisoare deschisă prin intermediul căreia solicită acționarea în instanță a EBU și retragerea de la Eurovision. Este inadmisibil ca EBU să stabilească în numele României, cui dă puncte. Este inadmisibil ca EBU să anuleze voturile juriului din România și cele 12 puncte date Moldovei să fie oferite cu de la sine putere, Ucrainei.

”Urmăresc concursul Eurovision încă din liceu, eram fascinat de acest concurs și mândru de fiecare reușită a României. Însă, ceea ce s-a întâmplat la ediția din Italia, depășește orice urmă de bun simț, corectitudine și normalitate. Indiferent de regulamentul Eurovision, EBU nu poate să anuleze cu de la sine putere votul stabilit de un juriu național după care, în mod ”aleator”, să stabilească cui dă puncte în numele României, cât și a altor cinci țări participante. Înțeleg că trebuia să câștige Ucraina cu orice preț, însă nu îți poți permite o astfel de bătaie de joc la adresa unui stat membru UE și NATO. Urmare a decizie EBU de a desființa juriul național al României, solicit TVR să acționeze în instață EBU și să se retragă din concursul Eurovision. Nu mai are rost să participăm la o astfel de mizerie de competiție muzicală unde din păcate nu mai este despre muzică, cultură și creație artistică. Ediția din acest an a Eurovision o rezum în două cuvinte, spuse chiar de prezentatoarea italiană, Laura Pausini: Porca Vacca”, a declarat Președintele PNR, Sebastian Popescu.

Președintele Noua Românie felicită repreentatul României la Eurovision pentru prestația fără curus și pentru onorantul loc 18 ocupat în finala din 14 mai 2022.

”După foarte mulți ani, România a avut o prestație aproape perfectă. Felicit întreaga echipă TVR și a lui WRS pentru ceea ce au reușit. Au făcut tot ce trebuia pentru o prestație fără reproș în semifinală și finală. Locul 18 este mult prea puțin pentru show-ul oferit de România pe scena Eurovision 2022”, a mai spus Sebastian Popescu.