Cristian Badea dezvăluie motivul pentru care dorește să fie candidatul PNR la alegerile prezidențiale din 2024

Cristian Petre Badea, în vârstă de 41 de ani, de profesie jurist și absolvent al Institutului Teologic din Timișoara, s-a alăturat Partidului Noua Românie în 20 noiembrie 2019. În data de 27 septembrie 2020 a candidat la Consiliul Local Timișoara din partea PNR iar în 6 decembrie 2020, Cristian Badea a fost candidatul PNR în județul Timiș la Senat.

Deși nu cunoșteam nimic despre Sebastian Popescu, mi-a atras atenția simplitatea lui la alegerile anterioare dar și dorința puternică de a aduce românii pe făgașuri bune și de a aduce un aport considerabil României. Am decis să-l votez și imediat după alegerile prezidențiale din 20219, m-am și înscris în Partidul Noua Românie”, a declarat Cristian Badea.

Membru al Organizației PNR Timișoara, Cristian Badea susține că are un atuu în mânecă. Este neoprotestant și consideră că poate să-și convingă membrii acestei comunități să-i fie alături în cursa prezidențială.

”Deși am încredere în Sebastian Popescu că este un om onest și că ar putea să facă lucruri bune din postura de Președinte al României, cu precizarea că nu mă consider deloc mai bun decât dragul nostru coleg și actual presedinte PNR, ci dimpotrivă, însă în spiritul democrației, am decis să intru în cursa internă pentru desemnarea candidatului PNR la prezidențiale. Provin dintr-un mediu creștin neoprotestant, sunt înconjurat de oameni bisericești/pastori/lideri care ar dori să își îndrepte susținerea și votul către o personaă din comunitatea lor, cu teama de Dumnezeu dar și în care să aibă încredere ca nu-i va mai înșela. În România sunt peste 3 milioane de neoprotestanți care cred că ar putea fi convinși să aleagă bine de această dată. Dacă îmi veți da șansa de a fi candidatul PNR la prezideniale, voi face tot ceea ce îmi stă în puteri pentru a convinge cât mai mulți români să ne voteze și să obținem un rezultat total neașteptat. Fie ca hotărârea pe care o luați să ducă înspre binecuvântarea poporului român”, și-a motivat Cristian Badea, decizia de a candida în selecția internă a PNR pentru a fi candidatul partidului la prezidențiale.

Cei 100 de membri delegați ai Adunării Generale Extraordinare a PNR din 20 aprilie 2024, vor vota în sistem online, electronic, pe unul din cei doi candidați. Va fi desemnat candidatul PNR la prezidențiale în 2024, cel care va fi pe primul loc, la o diferență de minim un vor față de contracandidatul său.