M-am săturat să dau șpagă. Vreau o Nouă Românie

Șpaga a devenit în România, cheia universală care deschide toate ușile. Vrei să nu mai stai la coadă, dai șpagă, vrei să scapi de amendă sau control de la ANAF, dai șpagă și se rezolvă. Un om de afaceri, sătul de actualul sistem împământenit în România în ultimii 26 de ani, se revoltă și spune STOP: M-am săturat să dau șpagă. Vreau o Nouă Românie.

Șpaga e în tot și în toate, mai ceva ca aerul în plămâni. După 26 de ani de democrație made in România, șpaga a ajuns să aibă o putere mai mare decât legea. Și pentru asta trebuie să mulțumim ”bravilor conducători”. Un om de afaceri, sătul de ce se întâmplă în România, a făcut pasul spre schimbare. S-a înscris în PNR. În cadrul unei discuții cu Președintele PNR, omul de afaceri a spus că ”s-a săturat să dea șpagă” indiferent dacă respectă sau nu legea. S-a săturat de acest sistem corupt și vrea o Nouă Românie.

M-am săturat să dau șpagă. Ți-am dat șpagă și luna trecută, de vii iar pe capul meu? Ce mai vrei de la mine?!!”, a spus omul de afaceri care de mai bine de 14 ani plătește taxe și impozite la stat și dă șpagă la funcționari ca să poată să își desfășoare activitatea, indiferent dacă are sau nu toate actele în regulă.

”Mărturisirea făcută de omul de afaceri nu m-a surprins, pentru că din păcate, asta în România nu era o noutate. Ba chiar o putem considera o practică zilnică și curentă în România. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut a fost determinarea patronului de a pune piciorul în prag și dorința de a fi parte a schimbării României. Atitudinea și dorința de implicare m-a făcut să relatez această discuție, ca și putere a exemplului. Este un semnal bun că oamenii de afaceri care efectiv s-au săturat să fie jecmăniți și legal și ilegal, rup tăcerea și nu se opresc aici, se implică în cel mai curat, serios și ambițios proiect din România: PNR. Doar cu o astfel de atitudine pro activă și de implicare directă în construcția unui proiect curat, putem să reușim să schimbăm metehnele acestui sistem corupt”, a declarat Sebastian Popescu, președintele Partidului Noua Românie.

Din păcate, legislația românească este excesiv de stufoasă și uneori inutilă. Sunt legi făcute cu dedicație pentru cine trebuie. Mule din legi sunt făcute pentru a nu putea fi integral respectate și astfel să fii nevoit să dai șpagă pentru a putea să-ți desfășori activitatea, să nu iei amendă sau să te alegi cu dosar penal.

”Legislația reprezintă o mare problemă în România. Totul pornește de la legi. Fie sunt incomplete, lacunare, prea interpretabile, inutile, stufoase sau extrem de restrictive. Multe din legi sunt făcute cu picioarele nu cu capul. Legiuitorii le fac la normă, fără să le armonizeze cu legile și normele deja existente. Nu puține sunt situațiile în care normele de aplicare a unei legi, se bat cap în cap cu prevederile respectivei legi, sau nomele sunt atât de prost concepute încânt nu le poți pune în aplicare. Multe legi au fost făcute pentru grupuri de interese și cu dedicație pentru alții, având drept scop, conceperea unui cadru legal prin care să poată fura instituțional. Toate aceste lucruri se pot corecta, elimina, îndrepta, doar dacă în 2016 vor ajunge în Parlamentul României oameni noi, onești, corecți și cu dorință reală de schimbare. E o prostie să crezi că tot actualele partide vor îndrepta sau schimba ceva în bine în România, după ce ei sunt vinovați de dezastrul actual din țară”, a mai declarat Sebastian Popescu, Președintele PNR.

La medic dai șpagă ca să fii băgat în seamă, la funcționar dai șpagă fie ca să nu mai stai la coadă fie să îți rezolve o problemă personală, sau pentru firma ta. Autorizațiile, contractele cu instituțiile publice, se dau doar dacă dai șpagă. La polițiști dai șpagă dacă vrei să scapi de dosar penal, de amendă sau ca să nu îi ia permisul. La frontieră dai șpagă la vameș. Dacă ai probleme cu legea, și te ține buzunarul, poți să-ți cumperi ”dreptatea” direct de la procuror sau judecător. Vrei contract cu statu, dai șpagă în mii de euro, sau milioane de euro la intermediari, parlamentari, politicieni, primari și totul se rezolvă.

Dacă te-ai săturat să dai șpagă și să nu poți face nimic onest în România fără să fii nevoit să dai în stânga și în dreapta ”atenții”, dacă te-ai săturat de acest sistem corupt format din politicieni, și vrei o Nouă Românie, te așteptăm în PNR. Vino către noi DOAR dacă îți dorești în mod real schimbarea, DOAR dacă vrei să te implici în dezvoltarea proiectului, măcar 10 minute pe zi să-ți rupi din timpul tău liber. Nu avem nevoie de membri doar ca număr, doar ca cifră. Avem nevoie de membri serioși care vor să-și aducă aportul și împreună să construim o Nouă Românie.