România, săraca țară bogată jefuită ca-n codru iar noi românii ne dăm tacit acordul

De 26 de ani ne plângem că nimic nu merge bine în România. Ne plângem de taxele mari, de drumurile proaste, de spitalele pline de gândaci și medici corupți, ne plângem de injustiție, ne plângem de politicienii care ne conduc, dar cam atât. Doar ne plângem, iar odată la patru ani ne ”vindem” ieftin și apoi iar ne întrebăm de ce ne merge ”bine”.

În România se fură ca-n codru. Se fură, se dărâmă, se vinde și nu se pune nimic în loc. Se fură pentru că cei care ne conduc asta vor, asta știu și asta pot. Se fură pentru că noi, românii suntem indolenți, nepăsători, fără reacție la abuzuri și nedreptăți. În mod tacit, prin lipsa de reacție, noi românii, ne dăm acordul pentru jaful național.

Cei care ne conduc destinele în ultimii 26 de ani tocmai pe acest lucru mizează, pe lipsa de reacție a românilor, pe ”cumințenia” lor și pe faptul că suportă prea multe, mult prea multe. Și umilințe, și taxe și impozite și viață grea și drumuri proaste și școli care se dărâmă pe elevi.

Ne-am revoltat Colectiv am dat jos un guvern de stânga am ”pus” unul tehnocrat care ne ”umple” de respect. Într-o zi Guvernul Cioloș ne spune că dă ZERO lei la biserici, a doua zi aflăm că le mărește salariile preoților cu 55%, iar în a treia zi, după ce Preafericitul l-a vizitat pe Cioloș, premierul a anunțat că pentru ”proiectele speciale ale BOR”, se vor aloca resurse financiare.

Ne plângem că nu avem bani de spitale dar dăm bani să construim biserici și catedrale. Nimeni nu a protestat când 70 de spitale au fost închise.

Ministrul de Finanțe, Anca Dragu spune că românii sunt săraci și că să învețe să lucreze pe doi lei pe zi la fel ca indienii și brazilienii.

De 26 de ani se promovează metoda facilă de făcut bani cu orice preț. Nu contează cum, contează cât. Doar banul să iasă și dacă se poate cât mai repede și cât mai mult.

Toți vor să toace banii precum semințele, fără a ști cum e să muncești în mod real pentru acei bani. Mulți români îmi spun că pentru 2,3, 4,5, 10 milioane de euro și ei ar sta doi ani la închisoare dar să rămână cu mormanul. Este rezultatul jafului național, al furtului fără limite din banul public și a faptului că justiția în România nu funcționează.

După ce fură zeci și sute de milioane de euro de la stat, procurorii defilează cu ei prin fața camerelor de luat vederi, judecătorii îi țin câteva luni sau cu multă indulgență, câțiva ani după gratii, dar prejudiciul nici vorbă să fie recuperat. Își ispășesc pedeapsa de închisoare tot pe banii contribuabililor, prejudiciul dispare și ei își văd de drum în continuare.

Eu sincer nu mi-aș risca libertatea nici pentru toți banii din lume. Libertatea nu are preț și nu sunt și nici nu vreau să fiu sclavul banilor.

În urmă cu trei luni s-a lansat în România un proiect ambițios. Patru tineri au dat startul construcției unei Noi Românii. Între timp, câteva mii de români s-au alăturat acestui proiect cu speranța că putem schimba ceva în România. Însă pentru a înfrânge ”sistemul„ e nevoie de o armată mai mare de români dornici de schimbare. E nevoie de tineri entuziaști care să se implice concret în dezvoltarea acestui proiect ca el să devină realizabil și să câștige încrederea românilor.

Lucrurile nu se schimbă peste noapte, dar primul pas spre marea și reala schimbare a României este implicarea. Să stai să faci NIMIC, este egal cu aprobarea a tot ceea ce se întâmplă în România.

Așa că, române trezește-te odată și nu mai cerșii din poartă-n poartă căci munții noștri încă mult aur mai poartă.