Cornelius Gabriel Gușă este noul Președinte al Organizației PNR Ploiești

Cornelius Gabriel Gușă va conduce Organizația PNR Ploiești din postura de Președinte interimar pentru următoarele șase luni. Președintele PNR, Sebastian Popescu l-a numit temporar la conducerea PNR Ploiești, întrucât Cristian Costache și-a depus mandatul.

Organizația PNR Ploiești va fi condusă pentru următoarele șase luni de Cornelius Gabriel Gușă, care până azi a deținut funcția de reprezentant al Adunării Generale Locale în Biroul Executiv Local.

Cristian Costache, ales Președinte de către Adunarea Generală Locală din 18 octombrie 2015, și-a depus mandatul din motive personale.

Pentru ca Organizația PNR Ploiești să poată funcționa fără probleme, Președintele PNR, Sebastian Popescu l-a numit marți, în funcția de Președinte interimar pe Cornelius Gabriel Gușă.

Noul Președinte își va exercita mandatul până la prima Adunare Generală Locală ce urmează să fie convocată în primele luni din 2016, dar nu mai mult de 6 luni de zile.

Mandatul de Președinte interimar al PNR Ploiești al lui Cornelius Gabriel Gușă începe azi 22 decembrie 2015 și va dura cel mult până pe data de 22 iunie 2016.

Tot azi, Președintele Partidului Noua Românie a numit-o în funcția de secretar general interimar pe Monica Georgiana Stanciu care până azi deținea funcția de reprezentant al Adunării Generale Locale în Biroul Executiv Local. Numirea vine după ce Ovidiu Cristian Moldoveanu, ales în funcția de secretar general pe 18 octombrie 2015, și-a depus mandatul.

Monica Georgiana Stanciu va ocupa această funcție până cel mult pe data de 22 iunie 2016.

George Stelian Vasile, ales pe 18 octombrie 2015, în funcția de reprezentant al Adunării Generale Locale în Biroul Executiv Local, a fost suspendat întrucât nu și-a îndeplinit atribuțiile.

Adunarea Generală Locală va decide prin vot dacă îl revocă din această funcție. În cazul în care va fi revocat, se vor organiza alegeri pentru ocuparea acestei funcții, tot prin vot în cadrul aceleiași Adunări Generale Locale din 2016.

În cursul acestei săptămâni, Președintele PNR va numi trei membri interimar în posturile de reprezentanți al Adunării Generale Locale în Biroul Executiv Local, pentru ca forul de conducere locală a Organizației de la Ploiești să fie complet și să poată să funcționeze potrivit Statutului.

În această perioadă, conducerea PNR Ploiești împreună cu structura națională a PNR vor pregăti Adunarea Generală Locală care va alege prin vot secret, noul președinte, noul secretar general și 2 sau trei reprezentanți al Adunării Generale Locale în Biroul Executiv Local.