S-a înfiinţat Organizaţia PNR Sector 3. Este cea de-a patra organizaţie a PNR

Noua Românie începe în forţă anul 2016. După doar opt zile scurse din noul an, PNR înfiinţează în Bucureşti, Capitala României, prima organizaţie locală, în Sectorul 3.

Semne bune anul are pentru românii care s-au unit în proiectul Noua Românie. Azi, 8 ianuarie 2016, s-a înfiinţat Organizaţia PNR Sector 3 întrucât s-a atins pragul minim de membri prevăzut în Statutul Partidului Noua Românie.

Sunt extrem de bucuros că începem 2016 cu o organizaţie locală înfiinţată în Bucureşti. Este semnalul că românii s-au săturat de actuala clasă politică şi trec direct la fapte, nu mai pierd timpul aşteptând ca alţi să facă ceva pentru ei. După patru luni şi opt zile de existenţă, Noua Românie sparge gheaţa şi în Capitala României. Sectorul 3 are de azi organizaţie locală. Se pare că bucureştenii din acest sector s-au mobilizat mai repede fiind dornici de o schimbare reală în România. În curând urmează să inaugurăm organizaţii locale şi în celelalte sectoare ale Capitalei”, a declarat Sebastian Popescu, Preşedintele PNR.

În maxim 30 de zile de la înfiinţare, toţi membrii care alcătuiesc Organizaţia PNR Sector 3 vor fi convocaţi la Adunarea de Sector pentru a-şi alege prin vot secret, conducerea ce va forma Biroul Executiv de Sector.

Toţi membrii din Organizaţia PNR Sector 3 au drept de vot şi drept de candidatură pentru funcţiile ce formează Biroul Executiv de Sector.

Organizaţia PNR Sector 3 este cea de-a patra structură locală înfiinţată de Noua Românie în patru luni de existenţă. Prima Organizaţie a fost înfiinţată pe 5 octombrie 2015 la Ploiești, cea de-a doua la Constanța pe data de 8 noiembrie 2015, iar cea de-a treia pe 3 decembrie la Timişoara.

Până la finele lunii ianuarie 2016, se vor mai înfiinţa Organizaţii Locale în Sectorul 4 şi 6, la Galaţi, Iaşi şi Cluj Napoca.

În primele opt zile din 2016, Noua Românie a înregistrat peste 500 de noi cereri, peste 40% dintre acestea au venit de la românii aflaţi în Diaspora, semn că românii plecaţi departe îşi doresc cu adevărat o Nouă Românie şi vor să sprijine acest proiect chiar şi de la mii de kilometri distanţă.