Partidul Noua Românie se opune eutanasierii câinilor fără stăpân

Partidul Noua Românie nu este de acord cu eutanasierea maidanezilor ca soluție de rezolvare a problemei câinilor comunitari din orașe. Sterilizarea, crearea de adăposturi și adopțiile reprezintă soluțiile pe care ar trebui să le aplice autoritățile locale din România.

Partidul Noua Românie se opune eutanasierii câinilor fără stăpân. Odată intrat în Parlamentul României, PNR va modifica atât legea 258/2013, cât și normele de aplicare a legii, astfel încât autoritățile locale să nu mai poată ucide câinii care nu au un stăpân.

Vinovați de înmulțirea exponențială a maidanezilor sunt atât cetățenii, cât și autoritățile locale, care, timp de 25 de ani, au ignorat acest lucru.

Președintele PNR, Sebastian Popescu, este împotriva acestei proceduri barbare aplicate în cazul câinilor fără stăpân.

„În calitate de Președinte al Partidului Noua Românie, spun un NU răspicat eutanasierii câinilor fără stăpân. De profesie medic veterinar, consider această metodă ca fiind una barbară care ne descalifică pe noi, ca popor. PNR va modifica legea 258/2013 și va interzice masacrarea câinilor. Putem rezolva problema câinilor fără stăpân prin sterilizări, construcție de adăposturi și încurajarea adopțiilor. Personal, voi susține în Parlamentul României introducerea de pedepse aspre pentru cei care maltratează și ucid animalele. Poliția Animalelor va fi înființată și în România, imediat ce PNR va intra în Parlament. Vreau să le transmit iubitorilor de animale din România că și eu iubesc animalele, de aceea mi-am dedicat zece ani din viață studiului medicinei veterinare pentru a putea să le vindec atunci când sunt bolnave. Nu așa te porți cu cel care ți-a devenit cel mai bun prieten, din rândul animalelor, și care îți este credincios până la moarte. Bunătatea unui câine nu trebuie răsplătită de om cu moartea. Este trist că am ajuns să ne ucidem cei mai buni prieteni, câinii”, a declarat Președintele PNR, Sebastian Popescu.

PNR susține aplicarea procedurii de eutanasiere doar în cazul câinilor declarați agresivi de către specialiști, cât și a câinilor bolnavi incurabil.

Potrivit studiilor, eutanasierea este cea mai scumpă şi ineficientă metodă de combatere a înmulțirii populației canine.

Partidul Noua Românie va iniția și un proiect de lege prin care să fie pedepsite cu ani grei de închisoare persoanele care maltratează animalele și le ucid, cât și o lege privind înființarea Poliției Animalelor.

Gradul de educație și civilizație al unei țari se vede după modul cum tratează animalele.